Corsetul și cum a reușit acesta să revină în modă

Acum câteva secole corsetul era o piesă indispensabilă din garderoba femeilor, dar și a bărbaților. Dacă ar fi să ne luăm după ce se petrece la momentul actual în modă, putem spune că acesta a revenit în forță și începe, încet-încet să își adune tot mai multe adepte. Chiar dacă corsetul nu a fost niciodată … Continuă să citești Corsetul și cum a reușit acesta să revină în modă

Care au fost cele mai bune ținute de la ceremonia de învestire?

Un lucru care a putut fi observat cu ochiul liber este că la ceremonia de învestire în funcția de președinte al Statelor Unite a lui Joe Biden au predominat ținutele monocrome. Acest lucru nu este nicidecum o problemă dacă ținem cont că acestea sunt foarte în trend și la momentul actual. La această ceremonie, chiar … Continuă să citești Care au fost cele mai bune ținute de la ceremonia de învestire?

H&M va colabora cu Simone Rocha pentru o celebrare a feminității

După cum știm, în fiecare an retailerul H&M lansează câte o colecție în colaborare cu un designer. În acest an, H&M nu se dezice de vechile obiceiuri și o să ne încânte de această cu o nouă colecție, care va fi în colaborare cu designerul irlandez Simone Rocha. Dacă ar fi să ne luăm după … Continuă să citești H&M va colabora cu Simone Rocha pentru o celebrare a feminității

Alimente care vă pot oferi mai multă energie

Pentru că în viață avem nevoie de energie pentru a face activitățile pe care ni le dorim, avem nevoie și de alimente care ne pot ajuta în acest scop. Chiar dacă există suplimente care oferă energie sau, chiar cafeaua poate fi o alternativă pentru uni, acestea nu sunt niște alimente super healthy. Uni oameni se … Continuă să citești Alimente care vă pot oferi mai multă energie

Trenduri care o să dispară în anul 2021

Există o anumită tipologie de trenduri care nu rezistă de-a lungul timpului și există și trenduri care au o durată lungă de viață. Dacă ar fi să ne luăm după ce se întâmplă la momentul actual în modă, putem observa cu ușurință că unele dintre trendurile care au cucerit anul 2020 și nu numai, încep … Continuă să citești Trenduri care o să dispară în anul 2021

Vedete din stilul cărora te poți inspira când vine vorba de Street Style

Stilul vedetelor este un subiect tabu peste tot în lume, de la modul în care se îmbracă, la cel la care se comportă vedetele au ajuns să fie un model de urmat pentru noi.Poate că, încă din anii 1930 de când oamenii mergeau la cinematografele alb-negru, vedetele au influențat modul în care se îmbracă ceilalți.După … Continuă să citești Vedete din stilul cărora te poți inspira când vine vorba de Street Style

Sex and the City: Outfituri care pot fi purtate și astăzi

Serialul iconic "Sex and the City", care și-a făcut debutul în 1998, este din nou în centrul atenției. De ce? Pai, cel mai evident motiv sunt ținutele din acest serial care cu siguranță au rămas în memoria multora dintre noi. De la ținutele basic, până la cele extrem de elegante, acest serial rămâne un reper … Continuă să citești Sex and the City: Outfituri care pot fi purtate și astăzi

7 idei de ținute pentru Revelion

Chiar dacă de Crăciun nu am avut parte de cele mai extravagante ținute și nici de Revelion nu o să se întâmple o minune, asta nu înseamnă că nu putem avea niște ținute perfecte pentru aceste evenimente. Pentru că într-un alt articol v-am spus cum ați putea să vă îmbrăcați de Crăciun în acest an, … Continuă să citești 7 idei de ținute pentru Revelion

Care este diferența dintre dieta vegetariană și cea vegană?

În ultimi ani dietele de tip vegană și cea vegetariană au obținut foarte multă popularitate și inevitabil foarte mulți adepți. De ce există confuzi între cele două?Pentru aceștia, acest articol vine ca un ajutor în care o să aflați că de fapt cele două sunt diferite și se bazează și pe principi diferite. Dar, mai … Continuă să citești Care este diferența dintre dieta vegetariană și cea vegană?

Despre jersey și cum s-a popularizat acesta

Cu toții cunoaștem foarte bine astăzi materialul numit jersey, care se folosește în fabricarea, în general a tricourilor. Chiar dacă astăzi ni se pare un lucru firesc ca jersey-ul să fie predominant în garderoba noastă, acest lucru nu a stat mereu așa. Pentru că și acesta merită un loc și o poziție specială, astăzi, o … Continuă să citești Despre jersey și cum s-a popularizat acesta